Sari la conținut

Termeni și condiții

Versiunea 10, în vigoare din 18 octombrie 2026

1. Părțile

Acești termeni se încheie între Asociația Sportivă Alergători cu Jumătate de Normă, cu sediul în Str. Drumul cu Plopi nr. 116, Vila 35, Sc. B, Ap. 35, sat Sânpetru, com. Sânpetru, jud. Brașov, înregistrată sub CIF 52207751 („clubul”, „noi”), și tine. Dacă versiunea în engleză diferă, contează cea în română.

Site-ul publică evenimentele clubului și, pentru informarea ta, evenimente ale altor organizatori; unde este marcat astfel, te poți înscrie online. Înscrierea pe site este gratuită; dacă un eveniment cere o taxă, pagina lui spune cât, cui și cum se plătește. Unde înscrierea se face pe site-ul altui organizator, clubul doar publică informația și nu este parte la acel contract: înscrierea, taxa (plătită organizatorului, nu clubului), reducerea afișată, dacă există, rambursarea, regulamentul și datele tale personale sunt ale acelui organizator, după condițiile lui. La înscrierea pe acest site, termenii, declarația pe propria răspundere și pagina evenimentului formează acordul tău de participare.

Clauzele din secțiunile 3 (anularea înscrierii sau a evenimentului ori modificarea evenimentului), 4 (oprirea sau excluderea de pe traseu), 5 (răspunderea) și 10 (legea și instanța) le accepți în mod expres, prin căsuța separată din formularul de înscriere (Codul civil, articolul 1203).

2. Înscrierea

Completezi formularul cu numele real al persoanei care aleargă, cel din actul ei de identitate. De pe aceeași adresă de e-mail poți înscrie la același eveniment și alte persoane, de exemplu din familie — cel mult 4 persoane cu aceeași adresă la un eveniment —, fiecare o singură dată, doar cu acordul lor și după ce le-ai spus, pe baza notei de confidențialitate, cum le folosim datele; un minor îl înscrie părintele sau tutorele legal, ca la punctul 4. Fiecare persoană are propria înscriere, propriul loc și propria declarație, pe care o semnează ea însăși (pentru un minor, ca la punctul 4). Mesajele care o privesc ajung pe adresa ta și i le transmiți.

Confirmi adresa de e-mail din legătura primită, în 48 de ore, altfel înscrierea expiră. Dacă există un loc liber, este ținut 100 de minute, cât citești și semnezi declarația — iar la un eveniment care cere confirmarea participării cu câteva zile înainte de start, până la termenul de confirmare arătat pe pagina lui; doar semnătura confirmă înscrierea.

Fără locuri, intri pe lista de așteptare. Dacă evenimentul oferă automat locurile eliberate, ele se oferă în ordinea confirmării: primul de pe listă are 72 de ore să semneze, apoi oferta trece la următorul. Dacă nu, organizatorii oferă fiecare loc eliberat unei persoane de pe listă, pe criterii obiective pe care le pot spune — de exemplu ordinea de pe listă, un sportiv invitat, un organizator care aleargă, un pacemaker —, cu același termen de semnare. Separat de locurile anunțate, clubul poate așeza organizatori, voluntari, pacemakeri, parteneri și sportivi invitați în afara lor; ei nu iau din locurile anunțate.

Semnezi scriindu-ți numele complet și bifând că accepți; platforma reține numele, seria și numărul actului de identitate, momentul și o amprentă a textului exact. Declarația semnată îți vine pe e-mail, ca PDF.

Este o semnătură electronică simplă în sensul Legii nr. 214/2024 și al Regulamentului (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); nu i se pot refuza efectele juridice pentru că este electronică.

3. Anularea

Îți poți anula înscrierea oricând înainte de start, din legătura primită pe e-mail; locul trece la lista de așteptare.

Clubul poate anula, amâna, muta sau scurta un eveniment ori îi poate schimba traseul când vremea, siguranța sau autoritățile o impun, anunțând pe pagina evenimentului și, când poate, pe e-mail. Un eveniment mutat îți păstrează înscrierea. La un eveniment gratuit nu se returnează nimic. Dacă ai plătit clubului o taxă de participare și clubul anulează evenimentul, îți restituim integral taxa, pe calea pe care ai plătit-o. Alte reguli de restituire, dacă există, sunt pe pagina evenimentului. Dreptul de retragere de 14 zile nu se aplică unui serviciu de agrement cu dată fixă (OUG nr. 34/2014, articolul 16 litera l)), dar îți poți anula oricând înscrierea, ca mai sus. Cheltuielile tale de drum rămân ale tale.

Clubul poate refuza o înscriere sau o poate anula după ce a fost făcută doar pe un motiv obiectiv: nu sunt îndeplinite condițiile de participare ale evenimentului (vârsta minimă, declarațiile cerute, declarația că ești apt medical, unde evenimentul o cere); datele sunt false, incomplete sau ale altei persoane; o impun capacitatea sau siguranța evenimentului (vremea, traseul, numărul de voluntari); conduita ta contravine regulamentului evenimentului ori îi pune pe alții în pericol; înscrierea a fost făcută cu încălcarea acestor termeni. Îți spunem motivul pe e-mail — sau pe ecran, când chiar formularul refuză înscrierea —, iar locul eliberat, când este cazul, trece la lista de așteptare, după regulile obișnuite. La un eveniment gratuit nu este nimic de restituit; dacă ai plătit clubului o taxă de participare, se aplică regulile de restituire de mai sus. Clubul nu refuză și nu anulează o înscriere pe niciun criteriu interzis de lege.

4. Reguli de participare

Participi pe propria răspundere, declarându-te sănătos, pregătit pentru distanță și teren și conștient de limitele tale. Respecți indicațiile organizatorilor și ale voluntarilor, urmezi traseul marcat, respecți regulile de circulație și nu lași nimic în urmă; cine nu o face, pune pe cineva în pericol sau nu mai poate continua poate fi oprit sau exclus pe loc, fără despăgubire.

Un eveniment poate cere o vârstă minimă de participare; când o cere, ea este afișată pe pagina evenimentului și trebuie să o ai împlinită în ziua lui, iar o înscriere cu o dată a nașterii care arată mai puțin este refuzată. Un minor (sub 18 ani) este înscris de părinte sau de tutorele legal, cu datele copilului. Declarația o semnează părintele sau tutorele, cu actul lui de identitate, iar când declarația în vigoare o cere, o semnează alături de el și minorul, cu actul lui; părintele sau tutorele își dă acordul pentru participarea minorului, dă consimțămintele și răspunde pentru el.

Numărul de concurs și kitul se ridică personal, de la birou, cu actul de identitate de pe declarație (pentru un minor, al minorului sau al părintelui ori tutorelui) și nu se cedează. Nu se acordă premii în bani. Pagina evenimentului poate adăuga reguli, care fac parte din acești termeni așa cum sunt afișate când te înscrii. O schimbare ulterioară impusă de vreme, de siguranță sau de autorități se aplică tuturor, ca la punctul 3; oricare alta ți se aplică doar după ce ți-o anunțăm pe e-mail, iar dacă nu ești de acord îți poți anula înscrierea oricând înainte de start.

5. Răspundere

Alergarea presupune riscuri firești — teren, căderi, vreme, întuneric, animale, accidentări — pe care declarația le descrie și pe care le accepți semnând-o; echipamentul potrivit și deciziile tale pe traseu sunt responsabilitatea ta.

Clubul răspunde, potrivit Codului civil (articolele 1349–1350 și 1373), pentru prejudiciile cauzate din vina sa ori a persoanelor de care se folosește la organizare, inclusiv pentru felul în care alege, marchează și supraveghează traseul. Nu răspunde pentru prejudiciile care nu îi sunt imputabile: cele cauzate exclusiv de conduita sau de starea ta de sănătate, de alți participanți, de terți pentru care nu este ținut să răspundă ori de trafic, de riscurile firești ale traseului pe care declarația le descrie, sau de forța majoră ori cazul fortuit (articolele 1351–1352); dacă la prejudiciu a contribuit și fapta ta, clubul răspunde numai pentru partea lui (articolul 1371). Pentru pierderea sau deteriorarea obiectelor personale lăsate nesupravegheate, clubul răspunde doar pentru intenție sau culpă gravă (articolul 1355 alineatele (1) și (2)). Nici acești termeni, nici declarația nu înlătură și nu limitează răspunderea clubului pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății, iar acceptarea riscurilor nu înseamnă, prin ea însăși, renunțarea la despăgubiri (articolul 1355 alineatele (3) și (4)). Nimic de aici nu înlătură vreun drept de la care nu poți deroga.

6. Datele personale

Datele tale sunt prelucrate de club, ca operator, potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) și Legii nr. 190/2018; nota de confidențialitate, arătată la înscriere, spune ce colectăm, de ce, cât timp, cine ne ajută și ce drepturi ai.

7. Numele tău, rezultatele, fotografiile

Numele tău poate apărea pe lista publică de participanți a unui eveniment doar dacă clubul o pornește pentru acel eveniment și ai bifat la înscriere că vrei să apari. Lista arată numele de pe formular (sau numele de afișare, dacă e permis), clubul, „numărul de concurs” al celor confirmați și, dacă nota de confidențialitate primită la înscriere o prevede, stadiul înscrierii — „Confirmat”, „Înscris, în așteptarea confirmării” sau „Pe lista de așteptare” — și, doar dacă ai bifat și „Arată și Strava și Instagram lângă numele meu pe listă”, linkul de Strava și numele de Instagram din formular; nimic altceva. O înscriere cu adresa neconfirmată, anulată sau expirată nu apare. Clasamentul unei curse („Clasament” pe pagina evenimentului) îl publicăm doar după cursă și doar în condițiile din nota de confidențialitate, cu numele, dintre cei înscriși, doar al celor care au bifat aceeași „vreau să apar pe lista de participanți & rezultate”; ceilalți înscriși apar fără nume. Cine nu s-a înscris, dar a fost trecut în clasament de organizatori, apare cu numele doar dacă a spus că vrea, cum descrie nota. Acordul pentru listă și pentru clasament îl retragi oricând din „Înscrierile mele” sau din legătura din emailul de confirmare, fără să pierzi înscrierea.

Textele, fotografiile, traseele, sigla și numele clubului sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe: le poți citi, descărca pentru uz personal și distribui prin legături; orice altă folosire cere acordul nostru scris.

Clubul poate publica fotografii și filmări de la evenimente în galerie și pe canalele sale, în interesul său legitim (GDPR, articolul 6 alineatul (1) litera (f)) și cu respectarea dreptului tău la propria imagine (Codul civil, articolele 73–75). Te poți opune oricând, fără motiv: spune-ne care fotografie și o scoatem în cel mult o lună.

8. Folosirea corectă

Nu trimite înscrieri automate, nu ocoli limitele de trimitere, verificarea adresei ori lista de așteptare, nu înscrie pe altcineva fără acordul lui (iar un minor, doar dacă ești părintele sau tutorele lui legal), nu semna declarația în locul altui adult și nu folosi un act de identitate fals sau al altei persoane. Clubul poate anula o astfel de înscriere, refuza înscrierile viitoare ale persoanei și limita temporar accesul la platformă.

9. Modificări

Fiecare versiune are un număr, o dată de intrare în vigoare și o amprentă a conținutului; o versiune aprobată nu se rescrie, ci este urmată de alta. Înscrierea ta rămâne supusă versiunii pe care ai acceptat-o când ai trimis formularul; numărul ei este înregistrat la înscrierea ta și ți-o trimitem la cerere.

10. Legea, instanțele și contactul

Acești termeni sunt guvernați de legea română; o prevedere nulă lasă restul în vigoare. Te rugăm să ne scrii mai întâi despre orice neînțelegere, ca s-o rezolvăm împreună; nu este o condiție pentru a te adresa instanței. Litigiile se judecă de instanțele române competente potrivit Codului de procedură civilă. Ca persoană fizică, în afara unei activități profesionale, ne poți chema în judecată și la instanța de la domiciliul tău (Codul de procedură civilă, articolul 113 alineatul (1) punctul 8), iar clubul te cheamă în judecată doar la instanța de la domiciliul tău.

Nimic din acești termeni nu îți restrânge drepturile pe care ți le dă legea și de la care nu se poate deroga. Pentru datele tale personale te poți adresa și Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP); nota de confidențialitate spune cum.

Asociația Sportivă Alergători cu Jumătate de Normă, Str. Drumul cu Plopi nr. 116, Vila 35, Sc. B, Ap. 35, sat Sânpetru, com. Sânpetru, jud. Brașov, CIF 52207751; scrie-ne la brasovrunners@gmail.com.